Din istoria poporului grec

Grecii (auto – desemnare-Eleni) sunt oamenii care alcatuiesc populatia principala a Greciei, Ciprului. Numele grecilor le-a fost dat in cele mai vechi timpuri de catre romani dupa numele unuia dintre micile triburi ale colonistilor Eleni din sudul Italiei. Natiunea Elena a inceput sa prinda contur in jurul secolului al 12-lea i .HR. ca urmare a amestecarii celor mai vechi locuitori ai Greciei, Pelasgii cu nou-veniti din Asia Mica (Tirsens, carieni etc.), care, la randul lor, proveneau din stepele Uralului de Sud (unde s-a format cea mai veche comunitate Indo-europeana) si triburi din nord-vestul Peninsulei Balcanice, care consta atunci in principal din patru triburi: aheii, ionienii, Eolienii, dorienii si altii, mai mici.

Grecii au fost conducatorii unei civilizatii inalte, au avut o mare influenta culturala asupra popoarelor vecine, au stimulat dezvoltarea productiei lor materiale si au contribuit la descompunerea sistemului comunitar primitiv. Societatea de clasa apare in primul rand acolo unde s-a dezvoltat irigarea artificiala antica, in zone strans legate de civilizatiile agricole antice. Tranzitia oamenilor la o noua formare sociala a fost asociata cu o serie de motive, in primul rand cu dezvoltarea unor forme progresive de Economie si tehnologie. Acest aspect al activitatii umane din epoca societatii de clasa se reflecta in materialele arheologice – raspandirea ceramicii, a uneltelor agricole din fier. In plus, materialul arheologic prezinta o imagine vie a vietii claselor. Aparitia societatii de clasa este asociata cu aparitia oraselor, construirea unor structuri arhitecturale Mari, raspandirea scrisului, acumularea fara precedent de lux si aparitia banilor.

Cele mai importante informatii despre diverse aspecte ale istoriei formarii nationalitatii grecesti antice sunt continute in traditia literara antica – operele scriitorilor antici care au ajuns pana in zilele noastre intr-o forma mai mult sau mai putin completa, surse documentare: decrete, legi, contracte, dedicari etc.; monumente materiale: ramasite de cladiri, unelte, arme, obiecte de uz casnic; date din limba greaca veche. Descoperirile arheologice au dat o multime de lucruri noi in studiul istoriei orasului. Care a intreprins sapaturi pe dealul Hissarlyk din Asia Mica, G. Schliemann in 1871 . el a descoperit ramasitele Troiei antice si o serie de asezari care existau inainte de ea. In timpul sapaturilor din Micene si Tiryns, Schliemann a gasit o cantitate imensa de material care face posibila vorbirea despre o cultura miceniana speciala. In 1900, arheologul englez Arthur Evans a gasit ramasitele unui palat pe locul vechiului Knossos, ceea ce ne-a permis sa vorbim despre cultura cretana, care s-a dovedit a fi mai veche decat miceniana.

Printre operele literare, lucrarile istoricilor greci sunt deosebit de valoroase. Istoriografia antica isi are radacinile in epopeea antica, reprezentata de poezii celebre precum Iliada si Odiseea. Aceste informatii despre viata taranimii Boeotiene in timpul formarii societatii detinatoare de sclavi sunt continute in poeziile poetului Boeotian Hesiod—"lucrari si zile", "Teogonie".

Ideile stiintifice despre perioada Cretano-miceniana se bazeaza in principal pe date arheologice. Sapaturile au aratat ca inceputul erei neolitice pe teritoriul Cretei dateaza din mileniul 6-5 I. HR. la inceputul si 1 jumatate a mileniului 3 i.HR. in Creta, exista o tranzitie de la piatra la cupru si apoi la bronz. Pana la inceputul mileniului 2 i. HR., cele mai vechi structuri ale asa-numitelor "palate" din Knossos, care erau un complex complex de sali ceremoniale, ateliere, depozite etc., au fost ulterior reconstruite de mai multe ori. In plus, ramasitele oraselor cretane (in Turcia moderna) si asezarile apartin perioadelor ulterioare. In secolele urmatoare, cultura materiala a Cretei, dovada fiind numeroasele descoperiri de produse extrem de artistice, fresce, vase, unelte etc., curatate in "palate", continua sa se dezvolte. A inflorit in trimestrul 2 al mileniului 2 i.HR. pe peninsula Balcanica, incepand cu primele secole ale mileniului 2 i. HR. E., sub influenta puternica a Cretei, asa-numita cultura miceniana se formeaza in Peloponez (Micene, Tiryns etc.) si Grecia Centrala, care atinge cea mai mare dezvoltare intr-un moment in care cultura din Creta insasi intra deja intr-o perioada de declin. Purtatorii acestei culturi, aparent, au fost stramosii triburilor grecesti. Cultura Cretei are o influenta binecunoscuta pe coasta Asiei Mici, unde asa-numita cultura troiana se dezvolta cu centrul din orasul Troia. Dupa ce s-a raspandit in bazinul Marii Egee, cultura cretana capata noi trasaturi care ii disting monumentele de cele gasite chiar in Creta. Acest lucru da motive sa nu o numim cultura unei Crete, ci cultura Cretano-miceniana. Descoperiri individuale de obiecte Cretano-miceniene au fost gasite pe teritoriul Egiptului, Siriei, Palestinei, pe insula Cipru, coastele Siciliei si sudul Italiei, sudul Frantei, coastele Marii Negre. Cu o astfel de scara de distributie teritoriala, cultura Cretano-miceniana, cu toate acestea, au fost acoperite doar cercuri limitate ale populatiei. Centrele acestei culturi coexista cu forme mult mai primitive de viata materiala a majoritatii populatiei acestor teritorii. O comparatie a Monumentelor din Creta cu monumentele din Egipt si tarile celor doua rauri sugereaza ca in mileniul 2 i.HR. a existat o societate de sclavi de clasa in Creta. Aproximativ din secolele 14-13 I.HR., dezvoltarea ulterioara a culturii Cretano-miceniene inceteaza. Eruptia Santorini (Tyra) in jurul anului 1380 a condus la faptul ca cultura Cretano-miceniana a scazut, acest eveniment a subminat credinta populatiei locale in "zei puternici", a distrus in mare masura economia Greciei antice, Cretei, Egiptului. La sfarsitul celui de-al 2-lea si inceputul mileniului 1 i.HR., se observa un anumit tip de regresie in domeniul culturii materiale. Acest lucru s-a datorat miscarilor tribale mari manifestate in Balcani.

Poeziile lui Homer, a caror creatie dateaza din secolele 8-7 I.HR., sunt principala sursa de informatii despre societatea greaca in timpul descompunerii sistemului comunitar primitiv si a originii relatiilor de detinere a sclavilor. Poeziile constau din cantece, fiecare dintre ele putand fi interpretate separat, ca o poveste independenta despre un anumit eveniment din viata personajelor sale. Ne putem imagina ca cantaretului-povestitor (pe care grecii antici il numeau aed si mai tarziu rhapsody) i s-a cerut sa cante anumite pasaje (cantece) din poezii lungi si pline de evenimente la sarbatori. Daca ospatarii doreau sa auda despre faptele eroice de sub zidurile Troiei antice, cantaretul lot, sunetele lui kithara cantau despre razboiul troian care a izbucnit intre aheii (grecii) "placati cu cupru" care au navigat din Grecia pe "navele cu fete negre" pana la tarmurile Asiei Mici, unde se afla o frumoasa Troie "cu ziduri de cetate" (Ilium) si aparatorii orasului lor natal, curajosi razboinici troieni.

Societatea greaca din aceasta perioada, in forma in care a fost reflectata in poezii, continua sa pastreze structura generica. Genurile, fratriile, ca asociatii ale mai multor genuri si philae (triburi) si-au pastrat pe deplin semnificatia principalelor diviziuni sociale. Societatea homerica nu cunostea proprietatea privata asupra pamantului, nu cunostea un sistem dezvoltat de diviziune a muncii si schimb dezvoltat, obiceiul feudelor de sange nu fusese inca supravietuit in ea si alte elemente inerente sistemului tribal pan-Indo-European au continuat sa existe. In acelasi timp, in perioada homerica, fierul devine treptat metalul de baza (vine asa-numita "epoca a fierului", originara din vechii metalurgisti din Uralul de Sud), care a exprimat avantajul imens al societatii homerice in comparatie cu Cretan-micenian. Viata economica s-a bazat pe o agricultura relativ deja foarte dezvoltata si pe cresterea vitelor. In general, economia perioadei homerice a fost inchisa in mod natural. In poezii (in principal in Odiseea), comerciantii au fost mentionati in unele cazuri, dar, de regula, nu erau greci, ci fenicieni. Au aparut si artizani profesionisti. Desi cultura materiala a acestei perioade a fost la un nivel mai scazut in comparatie cu cea Cretano-miceniana, dar a mostenit de la cea anterioara realizari tehnice precum roata olarului, tehnica pictarii vaselor etc., care au contribuit la dezvoltarea ulterioara a ambarcatiunii. S-au dezvoltat afacerile de constructii, ceramica si Afaceri maritime. Pe aceasta baza economica, a avut loc inevitabil descompunerea vechiului sistem tribal. Aristocratia ancestrala a fost izolata. Razboinicii aristocrati, spre deosebire de vigilentii obisnuiti, au luptat pe carele care apar pentru prima data pe teritoriul Uralilor de Sud. Nobilimea primeste majoritatea prazilor razboiului. Locuieste in case mari, cu terenuri agricole, dar in cea mai mare parte populatia a continuat sa fie formata din fermieri liberi. Printre membrii comunitatii, pe de o parte, au existat oameni care si – au pierdut terenurile, iar pe de alta parte-au concentrat mai multe alocari in mainile lor. In partea de jos a scarii sociale se aflau metanastii, oameni care, dintr-un motiv sau altul, au rupt legaturile cu comunitatea lor si, prin urmare, au fost privati de protectie, de fermieri si, in cele din urma, de sclavi. Sclavia in societatea homerica era de natura patriarhala. Erau relativ putini sclavi (in Odiseea, referintele la sclavi sunt mai frecvente decat in Iliada), printre care predomina femeile, a caror munca este folosita in gospodarie. Societatea homerica nu cunostea inca statul in adevaratul sens al cuvantului. De mare importanta in aceasta perioada au fost liderul tribal (basilei), consiliul batranilor (bule) si Adunarea Populara (agora), formata din toti membrii liberi ai comunitatii. Odata cu cresterea diferentierii sociale, adunarea populara si liderul tribal si-au pierdut treptat importanta anterioara. Importanta consiliului batranilor a crescut, care acum nu era format din batrani, ci din nobili si bogati.

Motivul Razboiului Troian a fost rapirea lui Helen, sotia regelui Mepelaus de catre Paris-Alexandru, fiul regelui troian Priam. Profund ofensat, Menelaus a cerut ajutorul multor regi si razboinici. Printre ei s – au numarat razboinici atat de celebri precum Diomedes, Odiseu, Ajax si cel mai viteaz dintre eroi-Ahile, tanarul fiu al zeitei Thetis, liderul curajosilor Mirmidoni. Campania echipelor Aheene (grecesti) a fost condusa de fratele mai mare al lui Menelaus – Agamemnon, regele Micenelor si Argosului. Razboinicii ahei au ocupat campia dintre Troia si mare, au tras nave la tarm si si-au stabilit tabara, din care au facut iesiri, jefuind si devastand asezari mici. Asediul Troiei a durat noua ani. In al zecelea an a avut loc o cearta intre doi lideri – Ahile si Agamemnon. Regele Agamemnon, arogant si lacom, l-a insultat pe Hristos, preotul zeului Apollo, refuzand sa accepte de la el rascumpararea pe care preotul a adus-o pentru fiica sa capturata. Chrysus s-a plans lui Apollo, iar el, suparat pe ahei, le-a trimis o ciuma de neinteles, Ahile, dorind sa afle cauza mortii soldatilor ahei, a convocat o intalnire in care ghicitorul Calchas a dezvaluit vinovatia lui Agamemnon tuturor, spunand ca prin vointa lui Apollo, fiica lui Chrysus ar trebui returnata tatalui ei. Agamemnon infuriat a cerut Briseis, dat mai devreme lui Ahile, in locul prizonierului sau. Ahile revoltat s-a oferit sa rezolve disputa cu forta, dar zeita Atena l-a retinut. El a declarat ca nici el, nici soldatii sai nu vor mai participa la batalii. Dupa ce i-a chemat pe Marmidonieni, s-a retras in cortul sau. Regele Agamemnon, la sugestia lui Zeus, decide sa inceapa o batalie cu troienii. Cu toate acestea, mai intai vrea sa testeze starea de spirit a razboinicilor ahei si ii invita sa se intoarca acasa. Spre indignarea liderilor, razboinicii se grabesc fericiti spre Nave, pregatindu-se sa le lanseze imediat. Apoi Agamemnon aduna un consiliu de trupe, la caresite-uri, cel mai urat dintre aheii, care au ajuns langa Troia, actioneaza in apararea intereselor soldatilor obisnuiti. Regele viclean Ulise foloseste persuasiunea si forta pentru a influenta aheii, iar Thersites este pur si simplu batut pentru discursuri lase. Descrierea tuturor acestor evenimente este prezentata in cantecele de deschidere ale poemului.

Конец ознакомительного фрагмента.